29 Decembrie 2016 – PLAN DE CITIREA BIBLIEI ÎNTR-UN AN

By 29/12/2016 Blog No Comments

29 Decembrie 2016 – PLAN DE CITIREA BIBLIEI ÎNTR-UN AN

Zaharia 13-14; Luca 24

Luca 24:45-47: „Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. Și Le-a zis: „Așa este scris, și așa trebuia să pătimeasca Cristos, și să învieze a treia zi dintre cei morți . Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.”

Domnul Isus a vorbit despre o viață de dincolo de mormânt. A crede că mai există o lume și că ne vom întâlni cu cei dragi ce au murit, într-un trup de slava pe care îl vom primi la înviere, nu mai este ceva ce cred prea mulți în zilele noastre dar acest lucru este adevărul central al credinței creștine, și trebuie să fie și al nostru. Și noi trebuie să credem în acestă realitate. Și mai mult decât atât, trebuie să ne și pregătim pentru ea.

Dacă spunem că suntem credincioși,  existența veșniciei și a lumii de dincolo trebuie să fie deasemenea central vieții noastre și a sistemului nostru de credință.

Cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu cred Cuvântul Bibliei, pot să glumească cu privire la moarte, sau să pună la îndoială viața de dincolo. Această atitudine însă, nu-i va scuti de trista experiență a confruntării cu ceea ce de fapt au negat. Pentru cei care credem în acest adevăr fundamental, credem în existența veșniciei și se pregătesc pentru ea, trecerea în lumea de dincolo va fi o experiență binecuvântată, pentru că vor primi de fapt, ceea ce au așteptat. Doamne te rugăm ajută-ne să ne pregătim pentru ceea ce Tu ne-ai promis!